Am invatat ceva nou azi

In materie de descoperiri medicale, putem afirma fara indoiala ca celulele stem sunt una dintre cele mai valoroase componente ale corpului uman ce pot fi recoltate si mai apoi reutilizate in cadrul tratamentului unei multitudini de patologii. Primele efecte ale unui transplant de acest tip au fost consemnate in anul 1988,  cand un baiat suferind de sindromul Fanconi a fost tratat utilizand celule recoltate de la fratele sau. De atunci, investigatiile asupra potentei celulelor susa au relevat tot mai multe domenii medicale in care acest tip de tratament poate fi implementat, atat pentru ameliorarea simptomelor sau chiar tratarea lor in intregime.

Tipuri de celule stem

Odata ce eficacitatea celulelor stem a fost dovedita, operatiunile ce aveau la baza studiul lor au luat amploare si astfel acestea au fost impartite in trei tipuri: cele provenite din cordonul ombilical, cele din maduva spinarii si cele recoltate din sangele periferic. De asemenea, s-a observat ca desi ultimele doua tipuri sunt benefice pentru o gama larga de patologii, celulele recoltate din cordonul ombilical au o capacitate de diferentiere mai mare precum si o capacitate de diviziune celulara remarcabila, putand fi recoltate din abundenta la momentul nasterii si stocate pana la 20 de ani.

Lider de piata in materie de celule stem

De la infiintarea sa in Romania in anul 2009, banca de celule Stem Sure a pus la dispozitia clientilor servicii de recoltare de celule hematopoietice si mezenchimale, precum si stocare a acestora prin metoda cu nitrogen lichid, ce ajunge pana la temperaturi de -196 grade celsius si garanteaza pastrarea acestora in conditii optime pana la 20 de ani. In plus, banca prezinta cea mai inalta acreditare la nivel international, reusind sa mentina un standard inalt de calitate in ceea ce priveste rezultatele in domeniul tehnologiei medicale. Astfel, aveti garantia ca probele dumnevoastra vor fi stocate intr-una din cele mai reputate facilitati de acest fel, si anume Banca de celule stem Biovault din Marea Britanie, iar in cazul necesitatii utilizarii acestora, ele vor fi transportate in orice unitate medicala la alegerea dumnevoastra.

Progresul celulelor stem

Pana in prezent, compania Stem Sure, impreuna cu partenerii sai, a facilitat eliberarea a  10 probe de celule stem, ce au fost mai apoi trimise in unitati medicale din toata lumea si utilizate in transplanturi, avand o rata de succes de 100%. Mai mult, banca ofera asistenta si persoanelor care nu aveau celule stem stocate de la nastere, prin metoda recoltarii celulelor stem hematopoietice, si eliberand probe utilizate mai apoi in peste 4000 de transplanturi de maduva. Dintre patologiile unde tratamentul cu celule stem a fost demonstrat ca fiind eficient cele mai numeroase sunt bolile de natura hematologica, precum leucemiile acute si cronice, anemiile, limfoamele, sindroamele mielodispazice precum si o serie de boli congenitale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *