Conform traditiei, in trecut, decedatul era vegheat timp de trei zile inainte de inmormantare.Tot acest obicei avea loc in trecut la domiciliul decedatului.In prezent odata cu noile reglementari legislative in domeniu aceasta practica a fost interzisa si astfel a aparut un nou concept, cel de pompe funebre.
Pentru a veni in sprijinul familiilor aflate in impas, s-au dezvoltat pe piata de profil un numar mare de pompe funebre si astfel au devenit din ce in ce mai populare, chiar si in zonele rurale.
In acest fel, din ce in ce mai multi oameni au inteles ca doar prin simpla apelare la o firma de pompe funebre, cum ar fi, Casa Funerara Luca, sunt rezolvate o serie de probleme extrem de inoportune in momentul unui deces.O astfel de firma specializata in servicii funerare poate usura extrem de mult procesele birocratice pe care le presupun obiceiurile aferente inmormantarii si se pot ocupa de o gama variata de servicii care sa acopere transportul, ceremonia funerara, amenajarea locului de veci si chiar pomenile ce urmeaza a fi realizate, toate acestea un functie de bugetul fiecarui client, buget ce a fost anterior stabilit.Ca urmare, la final, suma platita va fi cu siguranta una mai mica decat cea acordata unui numar mai mare de antreprenori independenti din domeniu, iar asta, fara a lua in calcul timpul pierdut cu tot acest proces.
Spre norocul nostru, astfel de servicii funerare devin din ce in ce mai populare in Romania, indiferent ca discutam despre zone urbane importante sau de zone rurale, in care oamenii tin cu sfintenie la obiceiurile stramosesti. Pe de alta parte, firmele de asistenta funerara ofera un avantaj extrem de important si acela ca asigura consultanta specializata pentru luarea celor mai bune decizii.Ca acest lucru sa fie posibil, serviciile Casei Funerare Luca sunt in permanenta imbunatatite si personalizate conform nevoilor fiecaruia, acordand in acelasi timp o atentie maxima normelor in vigoare.
In acelasi timp, de la un an la altul creste vizibilitatea acestor firme ce pot fi contactate foarte simplu, fie in varianta online, fie printr-un apel telefonic.
Trebuie mentionat ca nu oricine este in masura sa organizezi o ceremonie de inmormantare.In semn de apreciere pentru persoana trecuta in nefiinta trebuie sa apelam la serviciile unor specialisti cu experienta in domeniu, si in acest sens, recomandarea este pentru serviciile complete pe care Casa Funerara Luca le are in portofoliu.
Un alt beneficiu pe care il ai prin apelarea la aceasta firma este ca poti suna in orice moment al zilei.Nu toate firmele de pompe funebre pun la dispozitia clientilor acest serviciu.
Un motiv pentru care ar trebui sa alegi serviciile oferite de Casa Funerara Luca este tocmai faptul ca ofera servicii complete si ca urmare vei scapa de orice responsabilitate.