Brand românesc, Dacia a reușit să străbată hotarele și să impresioneze chiar și popoare care se bucură cu o producție de mașini spectaculoasă. Varietatea de modele, atât din punct de vedere al aspectului, cât și al dotărilor, face din acest brand o alegere sigură, dat fiind faptul că există o variantă pentru orice fel de solicitare. De la SUV-uri spațioase, până la modele compacte și rapide, oferta Dacia acoperă întreaga arie de nevoi și preferințe.

Programul RABLA 2021

Auto Cobălcescu vine cu o gamă largă de promoții Dacia și oferte, în așa fel încât să facă din alegerea mașinii ideale o experiență inedită, presărată cu avantaje de orice natură, de la prețuri promoționale, la consultanță personalizată și modele potrivite oricărei nevoi.

Modele și promoții

Dacia și-a propus să dezvolte linii de autoturisme care să se plieze atât pe personalitatea, cât și pe nevoile clienților. Astfel că a dezvoltat atât variante sport, cât și practice, electrice, dar și modele stepway.

Clienții se pot bucura de o gamă largă de avantaje apelând la Programul Rabla. În acest fel, își pot achiziționa orice model inclus în program, în rate lunare, ale căror puncte de pornire sunt extrem de accesibile, având în vedere amploarea obiectului și al serviciului achiziționat. Această ofertă include și o garanție de până la 5 ani, ce presupune și revizii tehnice incluse pe toată această perioadă, plus dobândă fixă pentru 60 de luni, cu 50% avans.

Printre modelele care beneficiază de aceste aspecte se numără: Dacia Duster Essential TCe 90; Noul Logan Access SCe 65;  Noul Logan Essential ECO-G 100; Noul Sandero Stepway Essential ECO-G 100; Noul Sandero Stepway Essential TCe 90 CVT și Noul Sandero Stepway Comfort TCe 90 CVT.

Prețul de pornire pentru unul dintre aceste modele este de 6.990 Euro, cu o rată lunară minimă de 48 Euro, cu TVA inclus, iar pragul maxim este de 12.470 Euro, cu rate pornind de la 69 Euro pe lună.

În plus, noii proprietari Dacia, pot apela la opțiunea de a amâna plata ratelor cu până la 6 luni, dacă este nevoie, indiferent de motivații și context.

Servicii specifice garantate în același sediu

Din dorința de a elimina tendința de a nevoi clientul să navigheze între sedii, am implementat în aceeași locație locuri special amenajate în care aceștia să poată beneficia de revizii, certificări, controale sau reparații periodice. Astfel că, dacă ați întimpinat evenimente rutiere neplăcute în trafic, care au afectat mașina, oferim servicii de mecanică sau de restaurare a caroseriei, în trei pași simpli: stabilirea părților vinovate, contactarea asiguratorului și, în final, reparația propriu-zisă a autovehiculului, dacă se poate dovedi că nu ați fost direct răspunzător pentru daunele survenite, în urma accidentului sau a defecțiunii apărute.