Pielea fină fără imperfecțiuni reprezintă unul dintre multiplele standarde de frumusețe universal acceptate în prezent. Ușor de zis, dar extrem de greu de pus în practică. Metodele tradiționale de eliminare a părului nedorit de pe corp, nu mai reprezintă o soluție optimă. Dacă în cazul procedeelor care implică smulgerea firului de păr, rezultatele se mențin chiar și pentru câteva săptămâni, utilizarea lor pe termen lung poate provoca o sensibilitate acută a pielii, ceea ce în contact cu razele solare, poate cauza apariția petelor pigmentare sau chiar a unor afecțiuni mult mai grave. Pe de cealaltă parte, metodele care presupun raderea firului de păr, nu prezintă riscuri la fel de mari, însă rezultatele sunt vizibile maxim 2-3 zile, timp după care procesul trebuie repetat. Din aceste considerente, la Eva Salon, am implementat procesul de epilare definitivă, care, la ora actuală, reprezintă cel mai eficient și apreciat procedeu de eliminare a părului, din orice zonă a corpului.

Cum funcționează epilarea definitivă?

În doar 6, respectiv 8 ședințe, în funcție de grosimea firului de păr și a mărimii suprafeței vizate, stresul și chinul pe care le presupunea epilarea acasă vor dispărea definitiv. Lumina care este pulsată spre rădăcina firelor, acționează ca un dizolvant al foliculului, fapt ce îl distruge complet, nemaifiind capabil să revină la forma inițială. Rezultatele se vor vedea încă de la prima ședință, firele crescând mult mai subțiri, mai rare și în unele zone dispărând complet. Pentru a putea elimina complet și firele mai groase, sunt necesare mai multe ședințe, pentru a ne asigura ca am atins toate zonele și că toți foliculii sunt distruși complet.

Epilare definitivă prețuri

Deși la o primă vedere, pare o investiție considerabilă, calculată pe termen lung, această opțiune ajunge să fie mult mai puțin semnificativă decât celelalte metode. Calculat în termen de mai mult de 12 luni de zile, prin achiziționarea săptămânală a instrumentelor de epilat, în vederea asigurării unei epilări eficiente și constante, veți observa că suma rezultată va fi mai mare decât cea pe care o presupun toate ședințele de epilare definitivă.

Acestea fiind spuse, prețurile calculate pe ședință diferă în funcție de suprafața zonei; astfel că vorbim de costuri precum:

  • 60 de lei: Buză superioară; Mâini; Labe picioare; Linie abdomen; Bărbie; Perciuni; Pomeți; Areolă sâni; Perineu;
  • 90 de lei: Linie Bikini Femei; Ceafă Bărbați;
  • 120 de lei: Axile; Inghinal femei (nu include perineu) Decolteu; Fese femei; Zona lombară; Abdomen; Pectorali bărbați; Umeri bărbați; Toată fața;
  • 200 de lei: Gambe (include labele picioarelor); Coapse (include linie bikini);
  • 270 de lei: Brațe integral (include mâini); Spate superior bărbați;
  • 340 de lei: Picior integral (include degete picioare si linie bikini); Spate integral bărbați.